Cand scopul tău nu este și scopul copilului tău

de | oct. 4, 2017 | Parenting | 0 comentarii

Îl duc în parc să se joace ca să obosească și să doarmă bine.

Ați auzit asta de multe ori, nu-i așa?

Deși în aparență scopul este de a merge în parc cu copilul pentru a se juca, a lua aer, a socializa cu alți copii, scopul ascuns devine cel de a-l obosi…

Probabil că te-ai confruntat și tu cu această situație.

Probabil că și tu, la un moment dat, îți făceai planuri de genul: Acum mă duc în parc, îi obosesc și apoi, când ei adorm, eu îmi mai fac diverse treaburi.

Sau în concediu, mai mult ca sigur că, măcar o dată, ți-ai zis : Hai că mergem acum la piscină, înoată acum o oră și apoi mergem în cameră și se culcă. Voi dorm și eu, pentru că sunt frântă de oboseală.

De asemenea, știi și faptul că, odată ajunși acasă sau în camera de hotel, copiii se energizează și brusc toate planurile tale de a face alte activități sau de a adormi odată cu ei se năruiesc.

Știu că ți-ai zis de multe ori, enervată și trântind lucrurile : Of, oare cum este posibil ca după atâta sărit, înotat, alergat, ei tot să mai aibă energie? Și cu mine cum rămâne? Cu timpul meu? Cu ce mai vreau să fac? Cu viața mea? Cât mai ține perioada asta? Când o să creasca o dată copiii aștia ca să mă lase în pace ? Uf, simt că înnebunesc…

Da, știu, tocmai ai oftat.  Știu că ai fost pe acolo. Ca și mine, de altfel.

Te invit să vezi că, atâta vreme cât scopul tău este să îl obosești, ei îți vor demonstra că ești departe de a-ți împlini propriul scop.

Și atunci te invit să îți pui următoarea întrebare: Oare ce este în capul copiilor mei când suntem împreună? Oare ce gândesc? Care este scopul lor?

Răspunsul îl vei primi doar uitându-te la ei.

Copiii doar sunt, fără niciun scop. Ei sunt, se simt bine și învață experimentând.

Oare cum ar fi să înveți de la copilul tău?

Cum ar fi să înveți să fii acolo, fără niciun scop. Doar să fii.

Cum ar fi să fii acolo cu ei în parc, să participi la alergatul lor și să trăiești țipătul lor.

Momente simple și naturale.

Te invit să observi că atâta vreme cât ești cu ei acolo, fără să te gândești în altă parte, nu vei avea senzația că este prea mult, sau prea puțin. Va fi o curgere, normal, nimic forțat. Mai mult decât atât, copiii tăi se vor simți  bine și tu la fel.

Treptat, vei abandona telefoanele, citirea e-mailurilor și facebookul, care te fac să îți dorești un alt scop, acela de a-l obosi, pentru ca tu să îți împlinești propriul scop.

Noul tău scop poate fi ca ei să se simtă bine și tu la fel de bine, odată cu ei.

Când te-ai jucat ultima dată ?

Poate a venit momentul să o faci.

Sursă foto: unsplash.com

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *